• Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google+
  • Blogspot
< Inapoi

Te numeri printre soferii care arunca gunoiul pe geamul masinii?
20.01.2016

Poza 2Date fiind noile reglementări, mai bine nu!

 

 

La începutul anului 2015, mai precis în luna februarie, revista AutoElite.ro publica un material intitulat ”Golan la volan”, despre acei șoferi care uită  de bunul simț și te curtoazie atunci când sunt în postura de șoferi. Cu siguranță ai întâlnit și tu măcar o dată personae care la volanul mașinii au un limbaj ”colorat”, sunt agresivi și mereu nervoși, în acest fel nerespectându-se nici pe ei înșiși, dar nici pe ceilalți participanți la traficul rutier.

 

Un an mai târziu, redactăm pentru cititorii noștri un material despre o categorie similară: șoferii care nu dau doi bani pe mediul înconjurător și aruncă pe geam gunoiul. Da, ai ghicit! Este vorba despre acele persoane care consideră că este prea dificil să păstreze în mașină mucurile de țigare, cutiile de suc sau amabalajele alimentelor pe care le consumă până ajung la cel mai apropiat coș de gunoi. Sunt pline străzile de deșeuri și se pare că lucrurile nu pot fi rezolvate cu ”vorba bună”!

 

Astfel, începând din acest an ”se schimbă foaia”. Legea rutieră impune o schimbare în acest sens, dar și creșterea amenzilor.

 

Noile reglementări ale legislației rutiere vor permite organelor de Poliție să aplice amenzi între 1.000 și 2.500 de lei pentru toți șoferii care nu știu că s-au inventat scrumiere și pungi pentru gunoi, care trebuie să fie lăsate în spații special amenajate. Cum se vor face verificările și constatările în acest sens? Poliția Rutieră va începe să folosească camere de supraveghere în trafic, pentru a îi identifica simplu și rapid pe șoferii care fac mizerie nestingheriți pe șoselele din România.

 

Reglementarea Codului Rutier este binevenită, întrucât până acum amenzile se aplicau conform hotărârilor consiliului local. Amendarea șoferilor neserioși și nepăsători este acum un proces anevoios și dificil, întrucât acest lucru se face pe bază de martori, care fie nu se ofereau să declare fie spuneau că nu au văzut nimic, încurajând din păcate acest fenomen.

 

Poza 1 

În acest fel, adesea se întâmplă să te trezești cu un ambalaj de ciocolată sau cu un muc de țigare direct pe parbrizul mașinii, tu, șoferul care conduce mașina din spatele inculpatului. Este un gest foarte urât, dar și o muncă în plus pentru oamenii care curăță străzile.

 

 

Vestul, cu un pas în față și de această dată

 

 

În țările din Europa de Vest lucrurile se întâmplă de mult în acest fel. Belgia, Germania, Franța, Elveția, toate sunt state în care amenzile pentru aruncatului gunoiului în public se aplică ”fără drept de apel”. Mai mult, sumele aferente amenzilor sunt enorme, atât cât să le plătești toate viața și să fii sigur că a doua oară nu îți mai vine să faci aceeași greșeală!

 

Sperăm ca măcar puțin să se schimbe lucrurile și în țara noastră începând cu anul 2016, iar șoferii să respecte mai mult natura, dar și pe ceilalți participanți la trafic.

share with facebook

Adauga comentariu

0 comentarii