• Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google+
  • Blogspot
< Inapoi

Simone Tempestini a adunat experienta pretioasa si puncte in WRC 2 la Raliul Monte-Carlo
26.01.2016

  • Poza 1Simone Tempestini a terminat pe locul 9 în WRC 2 la prima sa participare cu modelul Ford Fiesta R5

 

 

 

  • Evoluție foarte bună pe ultimele trei probe speciale din Raliul Monte-Carlo

 

 

 

  • Juniorul NRA va lua startul și în Raliul Suediei în WRC 2

 

 

 

 

Raliul Monte-Carlo, prima etapă din WRC în 2016, a însemnat și prima participare pentru Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi în WRC 2 cu modelul Ford Fiesta R5. După două zile cu momente dificile, finalul a fost unul foarte bun pentru echipajul NRA.

 

După problemele de joi și vineri, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au continuat Raliul Monte-Carlo în Rally 2, obiectivul principal fiind de a acumula cât mai multă experiență. După evoluția bună de sâmbătă, echipajul Napoca Rally Academy a avut un final foarte bun și a terminat pe locul 9 în WRC 2 într-una dintre cele mai dificile etape din calendar.

 

Simone Tempestini a terminat prima specială de duminică cu cel de-al cincilea timp, apoi a avut al treilea timp pe PS 13, iar în Power Stage a încheiat cu al șaselea timp. “Am avut un ritm bun pe final și m-am simțit foarte bine pe probe. După dezamăgirile din primele două zile, sunt
bucuros că am încheiat un raliu foarte dificil cu o evoluție bună. Fiecare kilometru parcurs la 
Monte-Carlo este o lecție învățată șio pregătire bună pentru viitor”, a spus Simone Tempestini.

 

 

 Poza 2

Astfel, după patru zile de competiție în Raliul Monte-Carlo, Simone Tempestini a adunat primele puncte în WRC 2 și va mai participa la încă cel puțin o etapă cu modelul Ford Fiesta R5.

Monte-Carlo și Suedia au fost cele două etape de WRC 2 incluse în program și acum abia aștept să văd care este ritmul nostru pe zăpadă adevărată. În WRC, oiectivul principal rămâne titlul la juniori, dar cum primele două etape nu figurează în acest calendar, am decis împreună cu echipa să adunăm experiență și în WRC 2. În funcție de oportunitățile care vor apărea pe parcursul anului, mi-a plăcea să mai concurez cu modelul Ford Fiesta R5”, a continuat Simone Tempestini.

 

Raliul Suediei, etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri, se va desfășura în perioada 11 – 14 februarie.   

 

 

share with facebook

Adauga comentariu

0 comentarii